De o săptămână încoace, scena publică din România este dominată de două mari dispute: cea privind proiectul minier de la Roşia Montană şi cea privind eutanasierea câinilor fără stăpân, ca reacţie la cazul copilului de patru ani ucis de maidanezi în Bucureşti.

Două probleme diferite, care au, însă, cauze comune: laşitatea, ipocrizia şi incompetenţa actualei clase politice. Este absolut scandalos efortul pe care politicienii îl fac pentru a ieşi basma curată din cele două scandaluri.

În cazul Roşia Montană, nici un politician nu vrea să-şi asume nimic, nu vrea să explice poporului de ce e bun sau de ce e rău proiectul minier şi aruncă dezbaterea în Parlament, unde votul este secret şi răspunderea individuală nu există. Dacă proiectul ăsta este important pentru economia naţională, aşa cum susţin unii economişti şi specialişti în geopolitică, mi se pare strigător la cer felul în care politicienii fug de răspundere şi îi lasă pe cei mai vocali dintre cetăţeni să hotărască. Dacă proiectul nu este bun, aşa cum susţin ecologiştii şi alţi economişti, atunci să iasă domnii politicieni, să spună că România nu are nevoie de el şi să închidă problema o dată pentru totdeauna.

În problema maidanezilor, ipocrizia şi laşitatea autorităţilor sunt la fel de mari. Pentru că timp de cinci ani n-a făcut nimic ca să rezolve problema câinilor de pe străzi, primarul Oprescu şi consilierii care îl susţin încearcă să-şi salveze imaginea lăsând decizia în seama cetăţenilor pe care îi cheamă la referendum. Iubitorii de animale se pregătesc de război cu părinţii emoţionaţi de tragedia micuţului ucis, în timp ce Oprescu se spală pe mâini. Cred că a venit momentul ca oamenii care protestează, şi cei anti şi cei pro Roşia Montană, şi cei anti şi cei pro maidanezi să înţeleagă cu adevărat de ce sunt în stradă şi să-şi unească eforturile împotriva celor care vor să-şi salveze imagine