Uitată de români, dar extrem de apreciată de occidentali, cânepa ar putea reveni în atenţia cultivatorilor noştri prin atenţia unui grup de iniţiativă, coordonat de Ivan Patzaichin
Până în 1989, România ocupa locul I în Europa la cultura inului şi a cânepei şi locul IV în lume. Se cultivau aproximativ 75.000 de hectare de in şi 49.000 de hectare de cânepă. Astăzi, însumat, cele două plante tehnice abia dacă acoperă câteva sute de hectare. O mână de oameni încearcă, însă, să readucă atât cânepa, cât şi unul, pe locul pe care îl merită în economia României, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o plantă cu mii de întrebuinţări, foarte bine cotată în occident.
Grupul care şi-a făcut un scop din a reînvia cultura inului şi a cânepei s-a constituit la iniţiativa multiplului campion olimpic Ivan Patzaichin. Leontina Prodan, un designer sălăjean stabilit de multă vreme în Timişoara şi care a avut dintotdeauna o afinitate pentru ţesăturile naturale, tradiţionale, a aderat imediat la ideea canotorului. „Totul a pornit de la Ivan Patzaichin, care, în proiectul său de revigorare a turismului din Delta Dunării cu lotca, a vrut să-i îmbrace pe sportivii implicaţi în proiect în haine româneşti. La un moment dat, a ajuns în India, pentru a cumpăra cânepă, iar vânzătoarea l-a întrebat de ce o cumpără din India când în România avem cea mai bună cânepă. Sau, cel puţin, am avut”, ne-a povestit designerul. Patzaichin s-a întors în ţară şi a luat legătura cu toţi cei care au sau au avut preocupări în domeniul cultivării plantelor tehnice şi au pus împreună bazele unui cluster din care fac parte cultivatori, procesatori, staţiuni de cercetări şi alte persoane interesate de proiect. Mai mult, în 23 august s-a înfiinţat la Cluj Asociaţia Naţională de In şi Cânepă, cu sediul la Carei, acolo unde există şi o topitorie care ar putea fi pusă în funcţiune dacă va fi reînviată