Cine ar profita de o eventuală intervenţie militară în Siria? Binecunoscuta locuţiune latină folosită de obicei în afacerile criminale se aplică cum nu se poate mai bine şi acestei dileme cu care se confruntă democraţiile occidentale. Desigur că nimeni nu poate rămâne indiferent în faţa presupusei agresiuni cu arme chimice întreprinsă de armata preşedintelui sirian Bashar al-Assad care a provocat mai multe sute de morţi în rândul populaţiei civile. Situaţia siriană este însă mult mai complicată decât pare la prima vedere şi, o intervenţie militară, în loc să desfacă acest nod gordian, nu va face decât să înrăutăţească lucrurile. Motiv pentru care, după ce au declarat bătându-se cu pumnul în piept că trebuie să se intervină «illico presto», mai mulţi şefi de guverne s-au calmat. Este cazul lui David Cameron, premierul englez, care a profitat de votul negativ al parlamentului pentru a declara că Anglia nu va participa la intervenţia militară în Siria.

Reuniunea recentă G20 de la Sankt Petersburg a dat câştig de cauză lui Vladimir Putin, încheindu-se cu o declaraţie care evită cu stricteţe să menţioneze expresia «intervenţie militară». Chiar Barack Obama aş¬teaptă cuminte decizia Congresului. Singurul care doreşte cu ardoare o intervenţie militară, «envers et contre tout», rămâne preşedintele francez Franşois Hollande. Desigur, parlamentul francez a dezbătut eventualitatea unei intervenţii militare în Siria, dar nici vorbă să se voteze.

În cele din urmă, o analiză atentă a situaţiei arată că, lăsând la o parte consideraţiile morale evidente, cei doi preşedinţi, american şi francez, sunt singurii care ar avea de câştigat dintr-o intervenţie militară în Siria. Al doilea mandat al lui Barack Obama nu se desfăşoară sub auspicii prea bune. Economia americană pare a fi revigorată de măsurile luate în primul mandat de locatarul de la Casa Albă, dar să nu uităm că