Ponta şi Antonescu au dat înapoi. Dar Ponta a lăsat o ameninţare să plutească, preluată cu nesaţ de tot soiul de băieţi care fantasmează cu Soros care cumpără protestatari sau care îi dau înainte cu capitalismul pur şi dur care trebuie să distrugă ca să creeze.
Primul ministru, intrebat daca a avut o discutie cu Crin Antonescu: “Nu, nu am apucat. Partea de dezavantaje: era o investitie pe care statul roman nu o poate face. Trebuiau investiti la inceput 1,5 miliarde, bani pe care statul roman nu ii are. Poate peste 5 ani, peste 6 ani sa ii avem sa ii investim noi. Pana la urma Parlamentul de-aia e Parlament. Cei de la Rosia Montana, din 1998 dar mai ales din 2005 de cand e Traian Basescu presedinte au avut promisiuni ferme ca proiectul se va face. Cu siguranta vor cere despagubiri, nu stiu cat. Tinand cont de faptul ca exista o majoritate parlamentara impotriva, proiectul se va respinge. Probabil ca o sa platim toti si cred ca e corect sa spunem acest lucru. Banii publici sunt tot de la cetatenii acestei tari. E o procedura intreaga, de 10 ani de zile, pe care sigur ca era mai bine sa o inchidem din timp.” (sursa)
În primul rînd, dacă va urma un proces cu RMGC, de ce se antepronunţă premierul şi spune din start că vom pierde procesul? Candienii nici n-au anunţat bine că ne dau în judecat şi statul se dă bătut?
În al doilea rînd, proiectul a fost respins urmînd proceduri democratice. Că s-au apucat Băsescu şi urmaşii lui să urle că vor proiect şi le-au promis ălora marea cu sarea nu e vina statului. Răspunderea trebuie să mai fie şi personală.
Am o chestie de spus despre protestatarii care fac o diversiune de tip băsescian. Unii dintre ei s-au trezit instant revoluţionari după ce s-a arătat Băsescu sceptic cu proiectul. Mai mult, acum o tot dau că de vină e formularea din proiectul trimis de Ponta, acolo e problema şi doar acolo. NU, nu e