Nu știu eu cine a vrut, destinul?, să fim împreună "La Măruță"... și cu Carmen Mureșan Hara. Mă enerva cumplit. Mă stresa subiectul. Mai ales că, mă număr, cu discreția la care am ținut, printre vechii prieteni ai Mădălinei.
Cei din perioada Șerban Georgescu. Cu modestele mele posibilități din anii '90, cu o revistă pe care o conducem - "VIP"; cu o emisiune la Radio Contact de mare popularitate; cu un talk-show de pionierat în televiziune, la "Amerom"... am contribuit și eu la promovarea marelui talent care a fost, soția ta și mama copilului tău.
Acum, nu destinul a jucat cartea, ci Măruță, care știindu-mi antecedentele m-a invitat. Întâmplarea a mai făcut ca tot subsemnatul să o cunoască bine și pe Carmen Mureșan Hara din chiar momentul lansării ei ca solistă pop.
Pe vremea studenției sale, 1972-1973, când a luat premiul de interpretare la un festival, la Iași, unde eu eram jurnalist acreditat. Nu știu dacă toate astea, plus sufletul bun cu care am intrat în emisiune, au contribuit la un lucru care mă bucură: detensionarea relației dezastruoase dintre tine și Hara. Nu uit că ați început ostilitățile de la "criminal", tu și "impostoare", ea...
Finalul parcă a fost aranjat: Carmen, în lacrimi, a venit și te-a îmbrățișat cerând iertare. Și tu, tot în lacrimi. Fie și "of the record", deși ați fost "paparazzați"... Mereu mă bucură când se petrec fapte bune în jurul meu.
Nici nu știi câtă energie pozitivă am luat de la voi. După ce venisem cum venisem. Numai să dureze, vorba scepticului Napoleon. Bine, scopul meu era de a decripta mesajul scris de tine pe mormântul Mădălinei. Nu insist. Mi-ai închis gura. Ai spus că e unul doar între tine și ea. Sper să nu aibă în el nimic negativ.
... Și, cu asta marele scandal, cel cu Hara, fiind închis oarecum mai rămâne unul și mai mare. Relația cu părinții Magdei. Mădălinei. Aici fac un apel și