Mai multe persoane au fost rănite, duminică seară, într-un accident rutier produs pe raza localităţii Râşeşti, comuna Drânceni, în care a fost implicat un microbuz cu 21 de persoane.
La faţa locului s-au deplasat mai multe salvări de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, ambulanţe SMURD şi un echipaj de descarcerare al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), un autoturism în care se aflau trei persoane, care circula pe DE 581 dinspre Huşi spre Albiţa, a intrat într-o căruţă nesemnalizată care circula pe marginea drumului, a ricoşat şi a ajuns pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, care mergea pe direcţia Albiţa - Huşi. În urma impactului, microbuzul a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat pe un câmp.
La faţa locului s-a deplasat şi prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.
„În urma impactului mai multe persoane au suferit politraumatisme, dar din fericire, nimeni nu a fost grav rănit. Şase persoane au fost transportate la Spitalul Municipal din Huşi, iar pentru restul pasagerilor Primăria comunei Drânceni a oferit adăpost“, a declarat prefectul Radu Renga, citat de Agerpres.
Şoferii celor două autovehicule implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi transportaţi ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice.
„Căruţaşul care circula pe mijlocul drumului a fost la rândul său testat cu aparatul etilotest, în cazul acestuia rezultând o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Alina Tonică.
Cercetările poliţiştilor în acest caz continuă.