Guvernul bulgar dă semne că vrea ca proiectul pentru construirea a unei noi centrale nucleare la oraşul Belene să fie revitalizat, scrie astăzi cotidianul sofiot Standart, la jumătate de an după ce proiectul a căzut în urma unui referendum invalidat din cauza prezenței scăzute la urne. Sursa: Reuters
Poziţia Partidului Socialist Bulgar este cunoscută - acesta a susţinut întotdeauna că proiectul este profitabil pentru Bulgaria şi trebuie realizat. Mai nou însă, aliaţii lor din partidul etnicilor turci nu se mai opun reluării construcţiei. Proiectul a fost îngheţat cu o decizie a parlamentului în timpul guvernului precedent al partidului conservator GERB.
Fiecare bulgar trebuie să se întrebe dacă vrea sau nu ca Bulgaria să aibă energie nucleară. Este clar că centrala de la Kozlodui are un termen-limită de exploatare, în timp ce Belene nu este un proiect de un singur mandat guvernamental, ci va fi exploatat 60 de ani, a declarat liderul socialiştilor Serghei Stanişev, transmite Agerpres, subliniind că finalizarea construcţiei de la Belene va garanta independenţa energetică a ţării.
Până acum, însă, principalii aliaţi ai socialiştilor - etnicii turci - aveau o poziţie diferită faţă de proiectul Belene, fiind mai degrabă împotrivă realizării acestuia. Totuşi, în weekend, şeful Comisiei parlamentare pentru energie, Ramadan Atalay, din Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, a declarat că va fi făcută încă o reevaluare a proiectului şi, dacă acesta se va dovedi bun din punctul de vedere a pieţei, el va fi realizat.
Ministrul economiei şi energiei, Dragomir Stoinev, a declarat ieri că proiectele Belene şi South Stream vor stimula economia bulgară. Proiectul Belene a fost îngheţat printr-o decizie a parlamentului şi numai parlamentul ar putea decide reluarea lui, a spus Stoinev, aflat în vizită în oraşul Haskovo, din sudul ţării.