La ora actuală, acest tip de produse reprezintă doar aproximativ 3% din piaţa medicamentelor, fiind un fel de generice pentru medicamentele biologice
În următorii ani gradul de utilizare a acestor produse va creşte în contextul în care vor expira patentele a 36% din piaţa de biologice
Tratamentele biologice reprezintă o cotă importantă din cheltuielile cu medicamentele, fiind printre cele mai scumpe medicamente
Cu toate că sunt foarte puţin cunoscute, medicamentele biosimilare ar putea reduce destul de mult costurile din sănătate. La ora actuală, acest tip de produse reprezintă doar aproximativ 3% din piaţa medicamentelor, însă în următorii ani gradul de utilizare a acestor produse va creşte în contextul în care vor expira patentele a 36% din piaţa de biologice.
Fiind un fel de generice pentru medicamentele biologice (care sunt extrem de scumpe), acestea sunt folosite în tratamentul anumitor boli ale sângelui, oncologie, tulburări de creştere.
"Tratamentele biologice reprezintă o cotă importantă din cheltuielile cu medicamentele oriunde în lumea vestică - sunt printre cele mai scumpe medicamente. Odată cu expirarea patentelor este de aşteptat creşterea ponderii biosimilarelor, iar reglementările actuale, atât în SUA cât şi în UE, tind să asigure un traseu cât mai scurt de aprobare, fără rabat în ce priveşte stricta siguranţă şi eficacitate, în vederea eficientizării cheltuielilor de sănătate", a declarat, pentru Curierul Naţional, Laurenţiu Mihai, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
În Germania au adus economii de 60 mil. euro
Acesta ne-a explicat că gradul de utilizare a produselor biosimilare în România depinde de măsura în care ţara noastră va înţelege să implementeze respectivele reglementări. "Ca şi în cazul aprobării mai rapide a genericelor, ar d