Oare de ce forţele de ordine îi tratează cu asemenea blândeţe pe cei care ocupă, noapte de noapte, principalele bulevarde bucureştene (foto)? Oricum ai da-o, acolo se încalcă legea cu asupra de măsură. Dar, blajinii noştri jandarmi şi poliţişti nu că nu pun bastoanele la treabă, dar nici o a amendă nu-i lasă inima să taie. Ei bine, la originea manifestaţiilor a stat ideea unei mari diversiuni...
Strategii USL au pornit de la ideea ca, după ce liderii PNL şi PSD se declară anti-Roşia Montană şi blochează proiectul, să se canalizeze pe miile de oameni care ocupă bulevardele împotriva lui Băsescu, ca mare susţinător al Roşia Montană. Numai că Basescu a aflat, de când au început protestele, aşa că a ieşit public şi a declarat că nu mai susţine ci va sta la mijloc, ca preşedinte al tutror românilor, şi va media între susţinătorii şi contestatării exploatării aurului prin cianurare. Şedinţa continuă!
Planul B la Petrom
La anul, potrivit contractului de privatizare, se va rediscuta redevenţa pe care statul român o încasează de la Petrom. Pe acest fond, în piaţă se zvoneşte că OMV intenţionează să se retragă din acţionariatul marii companii petroliere. De altfel, acesta era de multă vreme un plan B, motiv pentru care OMV şi-a construit propria reţea de benzinării, pe lângă cea OMV-Petrom. Moştenitorul OMV la Petrom s-ar fi şi găsit: Gazprom. Bursa Zvonurilor aşteaptă reacţia cunoscătorilor.
Monica Iagăr îşi caută iubit
De când a divorţat de Cosmin Cernat, Monicăi Iagăr îi merge din ce în ce mai rău pe plan sentimental. Oricât de mult şi-ar dori o relaţie serioasă, marea sportivă nu găseşte bărbatul potrivit. Fosta soţie a lui Cosmin Cernat s-a săturat de singurătate şi vrea să-şi pună ordine în viaţă, motiv pentru care le-a dezvăluit prietenelor ei că ar vrea să cunoască un bărbat care să o înţeleagă. De când trăieşte singură, Monica a început