The hipster had absorbed the existentialist synapses of the Negro, and for practical purposes could be considered a white Negro. Norman Mailer

Zilele trecute ţineam o prelegere despre underground-ul sovietic din perioada 1945-1991, iar categoria cu care incepeam povestea mea se numesc „stileaga”. Este vorba de prima generaţie de adolescenţi de după marele război care nu s-au manifestat nici prin discursuri politice şi atitudine ideologică, nici prin proteste sau radicalisme politice. Ei s-au diferenţiat radical doar prin stil vestimentar, de unde le vine şi numele: viu coloraţi, ingenios asortaţi, păreau în acel context dominat de gri şi kaki militar nişte extratereştri. Apariţia lor în public, încă în plină perioadă stalinistă, dar mai ales ulterior, în perioada hrusciovistă, a avut un impact imens. Stilul lor de a se îmbrăca, muzica pe care o ascultau, felul lor de a dansa a şocat lumea sovietică obişnuită. Şocul estetic a avut însă un efect politic şi ideologic incredibil. Deodată, nişte simple haine şi gesturi au mişcat ceva în conştiinţa şi reflecţia politică a cetăţenilor. Şi atunci tot aparatul sovietic de propagandă şi de represiune s-a pus în mişcare pentru a-i desfiinţa. Povestea este mai lungă şi mai complicată însă am făcut o asociere involuntar între acele momente şi ziua de azi căutînd un material vizual. Am revăzut filmul lui Totorovski, Stileagy, tradus în engleză prin Hipsters, nume care în aceste zile este atribuit, cu o semnificaţie negativă, nucleului dur al protestatarilor ieşiţi să lupte împotriva exploatărilor de la Roşia Montana. Ce coincidenţă.

Săpînd însă mai adinc am dat de cronicile video (un exemplu din 1956) şi de textele vremii făcute de propagandiştii acelei perioade. Ce m-a frapat este asemănarea incredibilă cu tot ce se scrie azi despre aceşti tineri care protestează, supranumiţi peiorativ „ hipsteri”. Dacă înlocuim cuvîn