Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costul creditelor de consum a ajuns sub 15% pe an după cinci luni de scădere

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 septembrie 2013 ·

Dobânda anuală efectivă medie la creditele de consum în lei a scăzut în iulie pentru a cincea lună consecutiv şi a ajuns sub pragul de 15% pe an, potrivit datelor BNR. Faţă de maximul atins în februarie anul acesta costul unui credit de consum în lei este mai mic cu 1,2 puncte procentuale. Creditele de consum au fost primele vizate de ieftinirile operate de bancheri după relaxarea politicii monetare de către BNR.

Aceştia încearcă să convingă clienţii să se îndatoreze din nou după ce mulţi şi-au rambursat creditele luate în trecut şi acum au spaţiu să se împrumute. Creditele de consum au cele mai mari marje de dobândă (diferenţa dintre dobânda la credit şi cea la depozit) şi sunt astfel cele mai profitabile produse pentru bancheri.

Totuşi, ele comportă şi cele mai mari riscuri pentru că nu au garanţii în spate. Stocul de credite de consum s-a redus cu circa 20 de miliarde de lei în perioada de criză, o parte fiind rambursate, iar altele fiind şterse de bancheri din bilanţuri pentru că debitorii nu şi-au mai plătit ratele. Veniturile din dobânzi ale băncilor s-au redus vizibil în acest context, iar bancherii aleargă acum să-şi refacă veniturile, mai ales în contextul în care creşterea creditelor neperformante generează cheltuieli uriaşe cu provizioanele de risc.

Nevoia de venituri se vede şi în reticenţa bancherilor de a scădea concomitent cu dobânzile la creditele noi şi pe cele la împrumuturile din portofolii. Dobânda nominală medie la creditele de consum în lei aflate în sold a rămas la 13,7% în iulie. Bancherii transferă astfel o parte din costul cu creditele neperformante către clienţii bun-platnici.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2013

Dobânda anuală efectivă medie la creditele de consum în lei a scăzut în iulie pentru a cincea lună consecutiv şi a ajuns sub pragul de 15% pe an,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 34 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum o ora
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°