* subinspector Antoanela Dragomir, din cadrul IPJ Brăila, a obţinut medalia de argint
Peste 90 de sportivi de la toate structurile MAI din ţară au participat în perioada 2- 7 septembrie, în municipiul Satu Mare, la Campionatul de Tenis de Câmp. Printre cei care au ocupat locuri onorabile la această finală a campionatului a fost şi subinspector Antoanela Dragomir, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. După disputarea a şase partide de tenis de câmp, sportiva IPJ Brăila a ocupat locul al II-lea pe podium. "De asemenea, agent şef principal Costea Jan, responsabil cu pregătirea fizică a poliţiştilor brăileni, a participat la campionat ca director tehnic al concursului", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Toţi câştigătorii au primit premii, cupe, diplome şi medalii din partea organizatorilor competiţiei.