Constructorul MITLIV a inaugurat aseară, cu fast, pasajul subteran din centrul Craiovei, o complexă lucrare de infrastructură rutieră realizată în oraş, care a implicat o investiţie de 35.600.000 de lei - 98% bani europeni, restul de la bugetul local. „Gata cu lucrările, pasajul este al dumneavoastră“, a fost mesajul MITLIV pentru locuitorii Băniei.
Pasajul subteran de la Universitate, construit pe sub intersecţia străzii Arieş cu A.I. Cuza, respectiv Împăratul Traian, cu scopul de a prelua traficul de pe bulevardul Carol I, este de aseară funcţional. Un an şi trei luni au durat lucrările pentru a se realiza această a doua mare investiţie cu fonduri europene în infrastructura stradală a oraşului, după pasajul suprateran din Valea Vlăicii. O bijuterie rutieră, de departe cea mai solicitantă, care va trebui să descongestioneze traficul din centrul Craiovei şi care a costat 35.600.000 de lei, cea mai mare sumă investită într-un astfel de obiectiv.
Termenul de execuţie a lucărilor a fost de 18 luni, dar constructorul a reuşit finalizarea pasajului mai devreme: cu şapte luni înainte pentru infrastructura rutieră supraterană şi cu trei luni înainte pentru infrastructura rutieră subterană. Un lucru cu care constructorul, asocierea SC MITLIV EXIM SRL - SC HABAU CONSTRUCŢII SRL, se mândreşte, pentru MITLIV lucrarea fiind de acum înainte o carte de vizită.
Inaugurare cu fast, în lipsa primarului
Inaugurarea a fost minuţios pregătită de constructor, iar craiovenii, cei cărora le-a fost atribuit pasajul, au fost invitaţi să participe la eveniment. Înainte de recepţia lucrării, MITLIV a prezentat o parte a utilajelor cu care s-a lucrat la pasaj şi cu care craiovenii au putut să se fotografieze: betoniere, basculante, excavatoare, buldoexcavatoare, macaraua-elefant, toate au fost examinate cu interes de cei prezenţi. Dar cel mai i