„Amintirile sunt bune. Reduc frica şi teama de moarte”. Nu e un citat din clasici, nici dintr-un film rusesc de dragoste sau dintr-un film psihologic american. Pardoxal, această cugetare este a cyborgului Terminator (Arnold Schwarzenegger), care îi încuraja pe cei doi eroi ai filmului, un tânăr şi o tânără, să-şi povestească amintirile, ca să-şi învingă fricile, în general, şi teama de moarte, în special.
Replica era amuzantă în context, fiindcă omenirea mai avea câteva ore până la izbucnirea ultimului război nuclear, în jur picau bombe şi totul sărea în aer. Dar am impresia că, uneori, folosim acelaşi „tratament”, într-o lume în criză, o lume care se pregăteşte de noi războaie.
Îmi amintesc cum erau zilele de Sfânta Marie Mică, în urmă cu zeci de ani, într-un sat din Banat, locuit în majoritate de şvabi. Atunci era şi ruga nemţilor, Kirchwehiul, căruia prin sat i se spunea, simplificat, Kirwait. Veneau oaspeţi de la oraş, din Germania, Austria, Serbia, Ungaria. Se puneau mese întinse şi se ciocneau paharele pentru noroc şi sănătate.Dacă era senin, cum este acum, mesele se întindeau in curte, sub nuc.
În ajunul de Sfânta Maria se făcea procesiunea prin tot satul a tinerilor şvabi, îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi însoţiţi de fanafară. De seara, până a doua zi dimineaţa, la Căminul Cultural, era balul de Kirwait, unde dansau tineri, copii şi vârstnici. Nemţi, români, unguri şi ţigani. Se dansa vals, tango şi polca.
Cei mai mulţi erau nemţii, dar etniile se amestecau şi nimeni nu era refuzat la dans, pentru că nemţoaicele erau politicoase şi ştiau că este ruşine să refuzi pe cineva. Dacă se întâmpla vreodată aşa ceva, întâmplarea era povestită ani în şir, ca un eveniment de excepţie.
Mie îmi plăcea de Karin, de Ibi şi de Coca. Dar, Karin era cea mai bună dansatoare. Pentru ea am învăţat polca, un dans care, la
