Judeţul Sălaj a aspirat cei mai mulţi bani europeni până la finele anului 2011, iar Primăria Oradea conduce în topul oraşelor, cu fonduri duble faţă de Cluj.
ZIUA de CLUJ vă prezintă analiza economică a Regiunii Nord-Vest (RNV), aşa cum rezultă ea din „Planul de dezvoltare regională pentru perioada 2014-2020", dat publicităţii. Turismul, agricultura, dezvoltarea rurală şi administraţia publică sunt analizate în raportul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).
În regiune există 14 staţiuni turistice atestate, dintre care două de interes naţional: Băile Felix (Bihor) şi Sângeorz-Băi (Bistriţa Năsăud). Doar patru sunt declarate cu specific de agrement montan: Borşa (Maramureş), Stâna de Vale (Bihor), Fântânele şi Muntele Băişorii (Cluj). Ecoturismul este reprezentat de speoturism (Peştera Urşilor), alpinism (Cheile Turzii), rafting (Râurile Bistriţa şi Crişul Rece), mountain biking. În afară de acestea se mai practică turismul etnografic, de agrement hibernal şi acvatic, cultural, gastronomic, religios şi monahal, agrorural. Există cinci centre de informare turistică: trei în Cluj, câte unul în Bihor şi în Maramureş, precum şi nouă asociaţii de promovare. Dintre cele 329 de agenţii de turism licenţiate, 167 se află în Cluj, 75 în Bihor şi 38 în Maramureş. Circulaţia turistică şi-a accelerat creşterea în 2009 şi a avut o scădere bruscă în 2010-2011. Numărul de unităţi de primire s-a cifrat în perioada 2005-2011 între 480 şi 658, cele mai multe în Cluj, Bihor şi Maramureş. În acest interval s-au înregistrat între 702.000 (2010) şi 908.000 de turişti (2008), majoritatea fiind cazaţi în hotel. Indicele de utilizare a structurii turistice a scăzut de la 32 la 25% în regiune, cele mai lungi sejururi fiind la Băişoara, Tăşnad, Turda, Fântânele şi Ocna Şugatag.
Ponderea agriculturii în RNV este de 8,1% faţă o medie de 1,6% în Uniunea Europeană (