Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Tolea: “Semnaturi de milioane de euro la Grupurile de Actiune Locala”

Publicat in Arad Online, luni 9 septembrie 2013 ·

Scris de P.I. - Într-o discuţie cu Adrian Ţolea despre un domeniu încă nou în România dar care atrage deja sume importante de bani: Grupurile de Acţiune Locală.

JA. Domnule Ţolea, pentru că tot sunt la modă subiectele legate de descentralizare şi cele referitoare la necesitatea atragerii de fonduri europene, v-aş propune să discutăm în interviul nostru despre GAL-urile din judeţ, acel proiect coordonat exclusiv de către dumneavoastră.

Adrian Ţolea. Grupurile de Acţiune Locală (GAL) s-au realizat pe baza programului „Leader”, finanţat prin Axa IV a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Este foarte bună asocierea pe care o faceţi, referitoare la descentralizare şi la atragerea de fonduri europene, deoarece Grupurile de Acţiune Locală despre care vorbim răspund pe deplin celor două criterii. Altfel spus, banii europeni sunt atraşi prin aceste structuri micro-regionale, iar decizia privind finanţarea proiectelor se ia aici, la nivel local. În plus, fiecare dintre aceste structuri micro-regionale sunt constituite şi funcţionează după principiul parteneriatului public-privat.

JA. Câte GAL-uri avem la nivelul judeţului şi ce sumă poate fi atrasă de către aceste structuri?

A.Ţ. La nivelul judeţului avem patru Grupuri de Acţiune Locală, care au fost selectate dintr-un număr de 160, câte au intrat în competiţia naţională. Dintre cele 160 au fost declarate câştigătoare un număr de 80, iar noi, arădenii, am reuşit performanţa să le calificăm pe toate cele patru pe care le-am depus.

JA. Cu alte cuvinte, un procent de reuşită de 100%…

A. Ţolea: Exact! S-a muncit mult, dar cu folos. Cele patru GAL-uri, care acoperă peste trei sferturi din suprafaţa totală a judeţului, sunt: Lunca Mureşului de Jos, cu sediul la Pecica, coordonat de către Ilie Cheşa şi având ca director pe doamna Marinela Petran, Podgoria Miniş-Măderat, cu sediul la Şiria, coo

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 38 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°