Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au rezolvat Ponta, Antonescu şi Băsescu problema Roşia Montană. Cristian Tudor Popescu: "Nu e vorba de aur, cianură şi locuri de muncă, e vorba de voturi"

Publicat in Gandul, marți 10 septembrie 2013 ·

Deznodământul proiectului de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană pare decis, după ce iniţial preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, apoi premierul Victor Ponta au declarat că acesta ar trebui respins la votul din Parlament. Mai mult, Crin Antonescu a anunţat în luni seară că PNL a decis ca parlamentarii liberali să voteze împotriva proiectului de lege. Dezbaterea parlamentară urmează să aibă loc în procedură de urgenţă, a decis Senatul.

De altfel, în discuţie, preşedintele Traian Băsescu a pasat responsabilitatea exlusivmajoritării parlamentare USL. "Nu eu am în Parlament 70%", a spus şeful statului într-o intervenţie de la Cotroceni, fără alte comentarii.

Ca urmare a declaraţiilor politice de astăzi, compania canadiană Gabriel Resources a anunţat că, dacă proiectul de lege va fi respins de Parlament după ce a fost promovat de Guvern, îşi rezervă dreptul de a da statul român în judecată, pentru încălcarea unor prevederi ale tratatelor internaţionale privind investiţiile.

Întreaga situaţie referitoare la Roşia Montană este văzută de editorialistul Gândul Cristian Tudor Popescu ca fiind strict legată de un calcul politic. "Nu este vorba de aur, cianură, locuri de muncă, este vorba de voturi. Din punctul de vedere al clasei politice, lucrurile se văd exclusiv prin numărul de voturi care pot fi extrase. Până să se retragă primul gram de aur de la Roşia Montană, se pune problema câte voturi poţi să extragi din fenomenul ăsta", a susţinut Cristian Tudor Popescu, la GÂNDUL LIVE. Acesta a mai spus că "este lăudabil" că protestatarii din Piaţa Universităţii au luat atitudine, adăugând că aceştia "nu s-au strâns să ceară salarii sau pensii"

Urmăreşte aici cum comentează Cristian Tudor Popescu cazul Roşia Montană

Ziua deciziilor anunţate

Declaraţiile de luni ale liderilor USL vin în contextul în care dumini

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 34 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Votarea în străinătate la primul tu

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 23 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 23 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 43 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

Scad tarifele la parcări! Reduceri și gratuități pentru accesul în parcările din Piatra Neamț

Ceahlaul acum o ora
Primarul Adrian Niță a inițiat în ședința de miercuri, 20 noiembrie, un proiect de hotărâre prin care se oferă mai multe facilități pentru utilizatorii parcărilor din Piatra-Neamț. Conform unui amendament formulat de inițiator, în zona parcărilor cu

Republicanii îşi lărgesc majoritatea în Senatul SUA. Câte locuri vor deține anul viitor VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Senatorul democrat Bob Casey din Pennsylvania i-a cedat joi, 21 noiembrie, adversarului său republican Dave McCormick ultima cursă senatorială din alegerile americane din 2024 al cărei rezultat strâns încă nu fusese decis, ceea ce extinde majoritate

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°