Săptămânalul Der Spiegel a dezvǎluit cǎ serviciile germane de informaţii au cooperat cu CIA ani de zile la crearea unor baze de date cu extremişti musulmani şi susţinători ai acestora ȋn Germania.
Sub numele de cod “Project 6″ sau “P6″, BND (informaţii externe) şi Biroul federal pentru protecţia Constituţiei (informaţii interne) au colectat împreună cu CIA date despre islamişti, presupuşi terorişti şi contactele lor, scrie revista Der Spiegel. Serviciile de informaţii din cele două ţări au închiriat împreună localuri la Neuss (vest) în 2005, după care s-au mutat la Koln (vest). Der Spiegel mai menționeazǎ că BND a confirmat existenţa unor baze de date, dar precizează că această cooperare a încetat în 2010.
Baza de date include numele, data naşterii şi numărul paşaportului unui reporter de la postul public de radio NDR, Stefan Buchen, care a avut contacte cu un predicator musulman în Yemen şi care a fost în mai multe rânduri în Afganistan. Conform mediafax, cu două săptămâni înainte de alegerile legslative în Germania, informaţii despre spionajul generalizat practicat de către Statele Unite şi dezvăluit de către fostul consultant al serviciilor americane de informaţii, fugarul Edward Snowden, dar şi posibile cooperări între Berlin şi Washington în acest domeniu, s-au dovedit un subiect deosebit de sensibil în opinia publică.
Săptămânalul Der Spiegel a dezvǎluit cǎ serviciile germane de informaţii au cooperat cu CIA ani de zile la crearea unor baze de date cu extremişti musulmani şi susţinători ai acestora ȋn Germania.
Sub numele de cod “Project 6″ sau “P6″, BND (informaţii externe) şi Biroul federal pentru protecţia Constituţiei (informaţii interne) au colectat împreună cu CIA date despre islamişti, presupuşi terorişti şi contactele lor, scrie revista Der Spiegel. Serviciile de informaţii din cele două ţări au închiriat împreună localuri la Ne