Valentina Ursu în dialog cu fostul președinte al Moldovei Petru Lucinschi despre vizita în Moldova a patriarhului rus Chiril.
Cum ar trebui să înţeleagă societatea moldavă mesajele care au fost lansate de Patriarhul Chiril în această vizită în Republica Moldova? Este întrebarea de la care pornește dialogul purtat de Valentina Ursu cu fostul președinte al Moldovei Petru Lucinschi.
Petru Lucinschi: „Vizita aceasta a fost politizată aşa cum suntem noi, până la extremă, care ajunge deja până la o daună foarte mare pentru ţara noastră. A venit capul bisericii ortodoxe, unde intră şi Republica Moldova. Este o fotografie la mine pe perete, fotografie unde stau eu cu Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu, ceea ce denotă faptul că am vorbit cu dânsul. Da, ideea aceasta ca să fim autocefali nu se reuşeşte.”
Europa Liberă: De ce?
x Petru Lucinschi: „Fiindcă chestia aceasta în biserică este foarte conservativă. Şi eu tot mă gândesc, aşa dintr-o parte, că ar fi bine – noi suntem ţară, să avem o biserică a noastră. Şi am încercat şi câte ceva s-a făcut. Fiindcă biserica moldovenească are acum un grad înalt de independenţă. Dar, din punct de vedere canonic, ea este la Moscova. Valentina, poţi să schimbi ceva – schimbă, eu nu pot.”
Europa Liberă: Domnule Lucinschi, dar, când propovăduieşte Patriarhul Chiril al Moscovei că spiritul creştinesc se dezvoltă alături de cel al fraţilor din Rusia, Ucraina, Belarusi şi nu aminteşte de România, de Bulgaria...
Petru Lucinschi: „Pe mine mă întreabă unul, uite, un necredincios, cum suntem noi cu tine, când nu-ţi reuşeşte ceva te superi pe Dumnezeu, dar un credincios – nu. El, pur şi simplu, crede că aşa şi este. De aceea eu nu vreau să judec la tema aceasta.”
Europa Liberă: Dar de ce sunt atât de împărţite opiniile în societatea moldavă? Unii zic că au adus l