Construcţiile hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor se vor afla în atenţia organelor abilitate, în această perioadă. Acţiunile de verificare au fost declanşate ieri şi au drept scop verificarea modului în care au fost realizate măsurile impuse în programul stabilit în anul 2012, pe albiile râurilor din judeţul Gorj.
La Târgu-Jiu au ajuns ieri echipe mixte formate din mai mulţi reprezentanţi, în vederea desfăşurării acţiunii de verificare a stării apelor din judeţul Gorj, în perioada 10-13 septembrie. Astfel, Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul ministerului organizează verificare lucrărilor cu rol de apărare sau lucrări de baraje pe râuri din cadrul tuturor judeţelor ţării. Verificările se realizează în fiecare an, în baza unei tematice stabilite de minister. „Se formează comisii mixte din care fac pare: reprezentantul Ministerului Mediului, reprezentantul Apelor Române, reprezentantul Administraţiei Bazinale, directorul de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj şi reprezentanţii principalilor deţinători de lucrări cu rol de apărare sau cu rol de baraje, cum ar fi Hidroelectrica”, a declarat Ion Andriţoiu, şeful Serviciului de Situaţii de Urgenţă.
Locuinţă pusă în pericol, la Berleşti
Aceste acţiuni se desfăşoară anual, iar în această campanie de verificare se vor reevalua punctele critice care puneau în pericol, anul trecut, anumite zone aflate pe albiile cursurilor de ape în diverse zone ale judeţului. Digurile de apărare şi nu numai vor fi verificate de către echipele mixte realizate atât de la nivel local, cât şi de la cel naţional. „S-au realizat lucrări de decolmatare şi de stabilizare a malurilor pe râul Bistriţa, în satul Brădiceni, pe râurile Ciocadia şi Galbenu din Bengeşti Ciocadia. Avem în execuţie lucrări la Cioiana pe raza oraşului Ţicleni. O lucrare importantă avem şi la Novaci, acolo unde am mobi