Recitalul ansamblului „Tammuz” de la Ateneu a oferit publicului privilegiul de a asculta o „rara avis“ a formaţiilor camerale.
Articol realizat de Toma Popovici
Cvartetul cu pian, în formulă de ansamblu cameral stabil, este o configuraţie instrumentală destul de rar întâlnită pe scenele muzicale, în special din cauza literaturii relativ restrânse dedicate acestui tip de alcătuire timbrală – în comparaţie cu genul trio-ului cu pian sau cu cel al cvartetului de coarde. În cele mai multe cazuri, repertoriul pentru cvartet cu pian este cântat de membri ai unui ansamblu de coarde, cărora li se alătură un pianist invitat. Recitalul Cvartetului „Tammuz” din 7 septembrie, de la Ateneu (Daniel Gaede, vioară, Volker Jacobsen, violă, Gustav Rivinius, violoncel şi Oliver Triendl, pian), a oferit publicului privilegiul de a asculta o „rara avis“ a formaţiilor camerale, un cvartet cu pian de sine stătător, ai cărui muzicieni şi-au coagulat energiile, personalităţile artistice şi afinităţile într-un singur organism.
Programul propus de cei patru muzicieni a cuprins, sub umbrela primei jumătăţi a secolului al XX-lea, trei lucrări diferite stilistic. Dacă Cvartetul nr. 2 de Robert Fuchs, profund romantic, relevă influenţe ale muzicii lui Brahms şi Schumann, Cvartetul nr. 2 de George Enescu este o expresie elocventă a stilului său de maturitate, extrem de complex, elaborat şi rafinat, în care geniul enescian combină, într-o subtilă alchimie, amprenta personalităţii sale unice cu elemente de limbaj ale epocii. Finalul recitalului a aparţinut romantismului târziu francez, cu Cvartetul nr. 2 de Gabriel Fauré, parcă o reconfigurare, o recompunere a Cvartetului său nr. 1 în cheia deplinei maturităţi a personalităţii sale componistice.
Pledoarie pentru valorile artistice
Varietatea repertoriului a pus în deplină valoare ade
