Pentru ca lucrurile să fie clare: iată opinia mea despre proiectul Roşia Montană, exprimată acum mai bine de trei ani. Mai precis, din ianuarie 2010.
Nu retrag niciun cuvinţel din ceea ce am scris atunci. Şi fac apel la acest articol fiindcă în ultimele zile s-au trezit cam mulţi ecologişti de modă nouă, care până mai ieri erau gata să jure pe viabilitatea exploatării cu cianuri. Mă bucur că acum s-au trezit şi ei la realitate – vreau doar să le arăt că unii erau treji de ceva mai multă vreme. Şi să-i invit ca acum să lase ciocul mai mic – asta ca să citez din clasicii politicii noastre.
Cât priveşte realitatea zilei, schimbaţi doar personajele. Restul e cum îl ştim.
Roşia Montană: ne pasă?
„Vreau pornirea proiectului Roşia Montană cât mai curând posibil!", declara ministrul Economiei, Adriean Videanu, în euforia câştigării alegerilor de către Traian Băsescu. Aceste cuvinte ar fi trebuit să dea fiori naţiunii mai ceva decât flacăra violetă a lui Mircea Geoană. Fiind vorba însă despre un lucru important, şi nu de o telenovelă de doi bani, nu s-a întâmplat. Acesta-i obiceiul pământului.
Între timp, presiunile politice în favoarea proiectului se înteţesc. În „Interviul 2+1" de săptămâna trecută, ministrul Mediului, László Borbély, a recunoscut că a resimţit în Guvern interesul puternic al PDL în favoarea proiectului. Pe 30 decembrie, la OTV (!?), preşedintele Băsescu a declarat că va supune problema analizei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Vă puteţi lesne imagina ce presiune enormă va fi pe umerii Agenţiei de Mediu Sibiu, cea care, în final, trebuie să dea (sau să refuze) autorizaţia necesară demarării lucrărilor!
Cât vor mai conta, atunci, luările de poziţii ale oamenilor de ştiinţă în faţa acestor presiuni politice? Academia Română şi un grup de experţi ai ASE au emis, încă din 2004 şi, respectiv, din 2006, avize ştiinţifice
