Din nou această temă e la ordinea zilei. Cât de mari trebuie să fie diferenţele salariale? Dar diferenţele de venituri? Asemenea întrebări se pun, desigur, doar atunci când este vorba de bani publici. De societăţi al căror acţionar majoritar este statul. Dacă există salarii neruşinate, cum trebuie ele amputate? Dacă există venituri neruşinate, ce e de făcut? Dar când sunt, sau nu sunt, salariile şi veniturile neruşinate?
Mă feresc cât pot de mult de populism. Şi totuşi, nu pot să nu remarc faptul că măsura Guvernului Ponta de a stabili un raport de 6 la 1 între salariile medii brute pe ramură este corectă şi echitabilă. Este adevărat, aceasta s-a întâmplat după destul de multă bâlbăială. Pentru că, la început, Victor Ponta a dorit o lege cu care niciun parlamentar nu ar fi putut fi de acord. Era preconizată un fel de amputare artificială a salariilor unor bugetari. Până la urmă, ordonanţa de urgenţă aprobată în Parlament a fost o soluţie corectă şi constituţională. Şi, mai ales, aplicabilă. A rămas însă în suspans problema veniturilor. Veniturile pot depăşi de câteva ori salariul.
Nu cumva ne întoarcem de unde am plecat? E bine sau este rău ca într-o societate cu capital de stat, în funcţie de criteriile de performanţă, managerii, dar şi membrii Consiliilor de Administraţie pot obţine, la capătul anului sau chiar lunar, sume care, cel puţin aparent, eludează prevederile ordonanţei de urgenţă adoptate în Parlament? Da şi nu. Şi voi explica de ce. De ce da şi de ce nu. Când e da şi când e nu.
Criteriile de performanţă care trebuie să stea la baza oricărui contract de management, fie că e vorba de o societate de stat, fie că e vorba de o societate particulară, sunt extrem de importante. Dacă sunt stabilite nu formal, ci cu seriozitate şi, mai ales, cu scrupulozitate. Şi dacă îndeplinirea lor este urmărită corect. La ce mă gândesc? Sunt societăţi ale
