Două dintre chioşcurile de comercializare a presei aparținând societăților comerciale asociate Network Press Concept și Press Point Retail au fost ridicate din stradă cu macaraua marţi, 10 septembrie 2013, pentru că au acumulat datorii şi au avut o politică lipsită de fair-play faţă de Primărie. Acţiunea va continua şi în următoarele zile.
Municipiul Oradea, prin Administrația Imobiliară Oradea, a demarat începând de marți, 10 septembrie 2013, eliberarea domeniului public prin desfințarea unor chioșcuri de comercializare a presei aparținând societăților comerciale asociate Network Press Concept și Press Point Retail.
se afirmă într-un comunicat al biroului de comunicare al Primăriei Oradea.
Cele două chioşcuri ridicate de pe domeniul public erau situate în b-dul Dacia, zona blocurilor Zig-Zag, respectiv la intersecția str. Olimpiadei cu str. Corneliu Coposu.
Activitatea de eliberare a domeniului public va continua, în zilele următoare, pentru celelalte chioșcuri aparținând societăților comerciale ce nu și-au respectat obligațiile contractuale.
În urma eliberării domeniului public, amplasamentele libere se vor scoate la licitație publică deschisă, Municipiul Oradea, prin Administrația Imobiliară Oradea, fiind interesat să aibă parteneri contractuali serioși și onești.