„Un secol de cultură în Mureş” aduce o delegaţie de proporţii impresionante de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu. O delegaţie întreagă închisă compact într-un singur om, Ofelia Popii.

Piesa „Felii” încarnează o perspectivă pur feminină asupra vieţii în cadrul unui harem nefiresc, în cadrul căruia nucleul adevărat, pilonul masculin vieţii celor din jur, dispare brusc. În faţa unui perete format din fraze neterminate şi gânduri incoerente se află singurul personaj în jurul căruia orbitează întreaga existenţă, Marcel. Moartea lui declanşează o stereotipizare a personajelor feminine, scoţând la iveală toate trăsăturile lor brute, nemascate.

Ela este soţia alcoolică, respinsă emoţional de soţul ei. Margareta este servitoarea care devenise amantă şi care copleşeşte prin căldura ei autentică, dată de simplitatea intelectuală şi materializată în tricotare. Cleea este adolescenta dependentă de droguri din cadrul unei familii disfuncţionale. Edith este bunica superstiţioasă, cu înclinaţii oculte şi care încă păstrează la un anumit nivel emoţional sceptrul matriarhal.

Contopirea personajelor într-un singur actor nu trimite, totuşi, la ideea unui discurs schizofrenic. Efortul fenomenal depus de Ofelia Popii de a se transforma succesiv dintr-un personaj în altul formează nişte tranziţii atât de clare, încât personalitatea şi trăsăturile fiecărui personaj sunt complet individuale. Interpretarea acestui fapt nu se apropie nici de ilustrarea capriciilor schimbătoare ale unei femei, făcând salturi mortale între personalităţi. Ideea încorsetării a cinci femei diferite într-una singură înclină mai degrabă înspre ideea Eternului Feminin. Nu mai contează atât de mult forma în care s-a materializat ea („ele” arată toate la fel), pe cât ideea de Femeie a situaţiei respective.

Tranziţia între personaje are loc, evident, în spatele peretelui de cuvinte, în spatele s