Deşi reprezentanţii firmelor care au câştigat, în 2011, licitaţia pentru construcţia halei agroalimentare a Zalăului susţin că au un contract valabil pentru construcţia obiectivului, Primăria Municipiului anunţă că zilele acestea semnează un nou contract cu o firmă din Cluj.
După mai bine de şapte luni de la suspendarea lucrărilor de construire a halei agroalimentare a municipiului, Primăria Zalău a decis să schimbe antreprenorul. „Conform acordului cadru, cea de-a doua firmă care a semnat şi cu care poate fi încheiat contractul este ACI Cluj”, ne-a declarat Manuela Ghiuruţan, purtător de cuvânt al Primăriei, precizând că un nou contract va fi semnat chiar în zilele acestea. „De la momentul semnării contractului, societatea poate continua lucrările. Termenul estimat pentru finalizarea complexului agro-alimentar este 2014”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
De cealaltă parte, avocatul Mihai Ielciu, care reprezintă asocierea de firme ce a câştigat licitaţia din 2011, susţine că, în acelaşi timp, contractul iniţial este încă valabil şi că Primăria nu poate să încheie un alt contract câtă vreme acesta nu a fost reziliat. Cât despre punctul de vedere al municipalităţii, care a anunţat în luna aprilie că a reziliat unilateral contractul pe motiv că asocierea de firme nu a respectat termenele, avocatul precizează că este nejustificat. „Ca să rezilieze unilateral contractul ar fi trebuit ca mai întâi să avem noi o culpă. Or, nerespectarea termenelor de către noi s-a întâmplat din cauza faptului că nu ne-au predat ei documentaţia completă şi nu ne-au achitat sumele datorate”, explică Ielciu.
Licitaţia pentru desemnarea constructorului halei agroalimentare a fost adjudecată, în 2011, de SC Copisa Constructora Pirenaica SA Barcelona, în asociere cu SC Consinit Zalău şi SC Ianus SRL Zalău, după ce asocierea care a avut oferta cu preţul cel mai mic (cri