Patriarhul Chiril a venit la Chişinău în încercarea de a repara câte ceva din ceea ce a stricat Rogozin. Adică faţa Rusiei, atât cât a mai rămas. Chiril avea obligaţia de a fi mai subtil. El a fost mai diplomat decât trimisul laic al lui Putin, utilizând un limbaj mai sofisticat şi mai spiritual. Nu a spus că Rusia ne va închide gazul la iarnă dacă vom parafa acordurile de la Vilnius cu Uniunea Europeană.

La o privire mai atentă însă mesajul folosit de Chiril este nu mai puţin explicit decât cel al lui Rogozin. Patriarhul rus a vorbit despre faptul că am alcătui un popor, ruşii şi moldovenii luaţi împreună, uniţi prin ortodoxie, am fi de secole împreună şi aşa trebuie să rămânem pentru totdeauna. Nu este dificil de întrezărit în acest discurs împăciuitor, exprimat în cheie religioasă, un mesaj politic şi geopolitic. Asta în ciuda comunicatului de presă al Patriarhiei Ruse care ţine să ne convingă că vizita nu a avut decât un sens religios. A spune însă că Biserica Ortodoxă Rusă e independentă de politic este un oximoron. Mai ales în cazul Patriarhului Chiril, care este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia şi care are un motiv în plus să fie în relaţii bune cu puterea laică.

De ce mesajele lui Chiril au avut un caracter politic? În primul rând, el a glorificat tradiţia ortodoxă din Moldova din ultimele două secole, ca şi cum aceasta nu ar fi existat înainte de 1812, înainte de ocupaţia rusească a Basarabiei. Ca şi cum limba slavonă care era folosită de veacuri în biserică în Principatul Moldovei, în Muntenia şi în Transilvania ar fi pătruns în spaţiul românesc prin filieră rusă. Aşa cred foarte mulţi până astăzi, ceea ce este complet greşit: scrisul slavon şi tradiţia slavonă au pătruns în Principatele Române din sudul Dunării, pe filieră bulgară, consfinţită de Bizanţ. Mai exact, Chiril a venit la Chişinău cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la cr