Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semne care arată că prietenia se îndreaptă spre o relaţie de cuplu

Publicat in Adevarul, marți 10 septembrie 2013 ·

Teama că dragostea ar putea însemna sfârşitul unei frumoase prietenii nu ar trebui să descurajeze doi amici să devină un cuplu, dacă în peisaj apare şi interesul romantic. Ba chiar, experţii au aflat în unui studiu că, de regulă, cuplurile formate din parteneri care au fost mai întâi prieteni au şanse mai mari să se reziste în timp sau să rămână în relaţii bune după o eventuală despărţire.

Se poate întâmpla şi după ani de zile ca doi buni amici să descopere că îi leagă mai mult decât aceleaşi pasiuni, grupul de prieteni sau simpatia reciprocă.

Numai că, adesea, prietenia trece la un alt nivel, mult mai intim, aproape fără ca cei aflaţi în cauză să prindă de veste, conform site-ului sheknows.com. Mai există şi situaţia în care ambii realizează ceea ce se petrece, dar ignoră evidenţele pentru că se tem că astfel se va încheia o perioadă frumoasă din viaţa lor.

Grupul vă vede deja ca pe un cuplu

De regulă, ceilalţi prieteni din grup observă schimbările care au intervenit între alţi doi amici. Tachinările grupului referitoare la cât de bine vă stă împreună sau legate de faptul că petreceţi prea mult timp unul în compania celuilalt, reprezintă tot atâtea posibile indicii referitoare la naşterea unei poveşti de amor.

Căutaţi motive să fiţi singuri

În momentul în care o femeie şi un bărbat aleg să se desprindă de grupul de prieteni şi să petreacă mai mult timp împreună, este clar că dragostea pluteşte în aer. Aşa că ar trebui să vi se aprindă un beculeţ dacă se întâmplă să ieşiţi tot mai des la o cafea, la un film sau să luaţi cina în oraş fără să implicaţi şi alţi prieteni.

Atingeri mai mult sau mai puţin întâmplătoare

Este firesc să te pupi pe obraz cu un prieten sau să-l baţi pe spate în semn de salut, eventual de încurajare, dar atunci când căutaţi orice scuză pentru a vă manifesta afecţiunea şi ajungeţi să vă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 37 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 54 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 28 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 15 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°