Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul UM Sadu, Vasile Constantin, audiat de procurori

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Vasile Constantin, directorul Uzinei Mecanice Sadu, a fost audiat ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în dosarul rezervei de mobilizare. Şeful Uzinei a declarat că nu s-a produs nimic ilegal în legătură cu utilizarea în producţie a rezervei de mobilizare, întrucât ar fi fost organizată o licitaţie în acest sens şi au existat ordine ale şefilor din Ministerul Economiei. Singura greşeală pe care Vasile Constantin a admis că foştii şefi ai Uzinei Mecanice de la Sadu au făcut-o a fost că nu au achitat în termenul prevăzut de lege materialele scoase din rezerva de mobilizare a unităţii. „O parte din rezerva de mobilizare există, o parte a fost consumată în producţie, dar în urma unei licitaţii organizate de către Ministerul Economiei. Nu e vorba că a dispus cineva să se folosească materialele, ci a fost nevoie de ele şi, conform prevederilor legii, s-a ţinut licitaţia respectivă, preţurile fuseseră stabilite în urma unei evaluări făcute printr-un ordin de ministru, s-au băgat în producţie, iar Uzina Mecanică Sadu a făcut o singură greşeală, dacă vreţi că ar fi o greşeală, adică nu a achitat în termenul prevăzut de lege materialele respective“, a declarat Vasile Constantin, managerul Uzinei Mecanice Sadu.

În dosarul UM Sadu sunt cercetaţi trei foşti directori ai unităţii, în frunte cu Gheorghe Lori Boian, actual director adjunct al Companiei Naţionale Romarm, directorul de producţie al UM Sadu şi un magazioner. Principalele infracţiuni pentru care a fost dispusă începerea urmăririi penale sunt: delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani şi încălcarea unei legi speciale. Prejudiciul este estimat la peste 700.000 de lei. Prin faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a trecut chiar şi directorul Companiei Naţionale Romarm, Dan Tache. Acesta are calitatea de martor în dosar.

Vasile Constantin, directorul Uzinei Mecani

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 30 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°