SIF Moldova (SIF2), una dintre cele mai mari companii de investiţii financiare din România, cu active de 1,12 mld. lei (251 mil. euro), a pierdut 9 milioane de lei în urma investiţiilor în acţiunile companiei canadiene Gabriel Resources, care deţine 80% din proiectul exploatării aurului de la Roşia Montană.
SIF Moldova a investit în ultimii trei ani aproximativ 12 milioane de lei în acţiunile Gabriel Resources, potrivit informaţiilor ce reies din raportările societăţii.
Prăbuşirea acţiunilor Gabriel Resources cu 60% în ultimele două şedinţe, după declaraţiile politicienilor români împotriva proiectului de la Roşia Montană, a dus preţul la minimul istoric, iar valoarea acţiunilor deţinute de SIF Moldova a scăzut sub 3 milioane de lei.
Astfel, SIF Moldova înregistrează în acest moment o pierdere potenţială de 9 milioane de lei pe Gabriel Resources, în condiţiile în care societatea are în continuare acţiunile în portofoliu.
„Participaţia este nesemnificativă la nivelul portofoliului şi nu este de natură să afecteze performanţa financiară a societăţii“, a declarat Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, care spune că managementul SIF a analizat 80 de companii din sectorul minier înainte de a decide să investească în Gabriel Resources.
Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare