Nu respecți legea, trebuie să scoți bani din buzunar. Asta au pățit ieri mai mulți maramureșeni care au fost surprinși de oamenii legii după ce au comis mai multe ilegalități. Astfel, poliţiştii Secţiei 4 Leordina şi cei la Postul de Poliţie Poienile de sub Munte, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Poienile de sub Munte, au organizat ieri o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii delictelor silvice.
Potrivit IPJ Maramureș, în cadrul activităţilor desfăşurate, pe marginea drumului forestier din locul numit Rica, din Cantonul Silvic Socolău, au fost găsiţi 33,5 mc lemn de lucru de esenţă răşinoase, provenit din tăieri ilegale. Întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de 6000 de lei, a fost confiscată şi predată în custodie Ocolului Silvic Poienile de sub Munte. Cercetările continuă în vederea identificării autorilor şi tragerii lor la răspundere sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.
Tot ieri, poliţiştii de la Secţia 2 Bogdan Vodă împreună cu cei din cadrul Poliţiei Oraşului Dragomireşti au organizat o acţiune în târgul organizat bilunar în localitatea Bogdan Vodă şi în zona adiacentă acestuia. Activităţile desfăşurate au vizat prevenirea şi combaterea comerţului ilicit, contrabandei cu produse accizabile şi evaziunii fiscale precum şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.
Au fost verificate 39 de persoane şi 16 autovehicule iar pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4900 de lei. La Borşa, poliţiştii au organizat ieri o acţiune rutieră pe DN 18, strada Libertăţii. Activităţile desfăşurate au urmărit verificarea participanţilor la traficul rutier care se deplasează cu mopede pe drumurile publice.
În decursul celor trei ore în care s-a acţionat poliţiştii au constatat 7 contravenţii ce au fost sancţionate cu a