Bucuresteanul Lucian M., de 57 de ani, s-a prezentatla punctul de frontiera Albita pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei conducând un autoturism marca Dacia. Cu ocazia controlului specific, în autoturism a fost descoperită o carte veche bisericească, scrisă în alfabetul chirilic.
Lucian M. a declarat ca a achiziţionat cartea din R. Moldova, întrucât este colecţionar de cărţi vechi.
Cartea a fost ridicată şi trimisă pentru expertiză Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui.
În urma expertizării, specialiştii din cadrul Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui au informat poliţiştii de frontieră că documentul descoperit este o carte bisericească de cult ortodox, tipărită după un Octoih, în limba slavonă, în Chişinău, în anul 1862, conţine 325 pagini numerotate şi 2 forzaţe, este susceptibil a face parte din Patrimoniul Cultural Naţional al Republicii Moldova şi nu putea fi înstrăinata.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui Lucian M. dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere pe teritoriul statului român precum şi deţinere sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile care fac parte din Patrimoniul Cultural al unui stat străin iar cartea bisericească, în valoare de 6.500 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În u