Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI 10.09.2013

Publicat in Bursa, marți 10 septembrie 2013 ·

* ADEVARUL

* Proiectul Roşia Montană se întoarce de unde a pornit

Proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană va fi respins de către Parlament, în procedură de urgenţă, însă proiectul minier poate continua pe calea legislaţiei comune. Proiectul de lege privind exploatarea aurului de la Roşia Montană, iniţiat de Guvern şi trimis la Parlament, a fost omorât în faşă. Când toţi aleşii se pregăteau să formeze o nouă comisie parlamentară, care să se ocupe exclusiv de exploatarea aurului din Munţii Apuseni, a ieşit la rampă Crin Antonescu şi a schimbat radical situaţia. Reacţia premierului Victor Ponta nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Şeful Executivului i-a convocat pe Crin Antonescu şi pe Valeriu Zgonea într-o şedinţă-fulger şi a anunţat, oficial, faptul că proiectul de lege privind Roşia Montană va fi trântit în Parlament. Deoarece RMGC deţine licenţa de concesiune oferită de statul român în anul 1998, pentru exploatarea minereurilor de aur şi argint din perimetrul Roşia Montană, pentru maximum 20 de ani, proiectul îşi va continua parcursul până va obţine toate avizele de funcţionare.

* DOCUMENT Cât aur a dat Roşia Montană între 1852-1938

Producţia de aur şi argint de la Roşia Montană, între 1852 şi 1938, poate fi "contabilizată"cu ajutorul unui document întocmit în 8 martie 1939. Actul deţinut de Arhivele Naţionale Alba ne permite să aflăm cantitatea de metale rare obţinută din prelucrarea minereului de la Roşia Montană, timp de aproape un secol. Cea mai mare cantitate de metal nobil extras de la Roşia Montană în perioada la care facem referire s-a extras în 1938. Prelucrarea a 25.780 de tone de minereu a dat 123,864 kilograme de aur şi 67,763 kilograme argint. În total, subsolul Roşiei Montane a dat, în perioada la care facem referire, 2,473 tone de aur.

* A început numărătoarea inversă pentru Siria

Luni, aleşii america

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Curs valutar 15 iulie. Euro și aurul au fost cotate în scădere

Mediafax acum o ora
Moneda europeană s-a depreciat în fața leului românesc, până la 5,0722 lei. Dolarul american a urcat la 4,3658 lei, iar francul elvețian și lira sterlină au fost cotate în scădere, la 5,4475 lei, respectiv 5,8473 lei. Gramul de aur a coborât cu mai

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum o ora
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/35°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

17°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°