După desfiinţarea divizionarei C FC Caracal, AS Romanaţi „Iancu Jianu” a devenit echipa oraşului Caracal.
Noua echipă a fost înscrisă în Liga a V-a, fiind distribuită în seria III-a şi îşi dispută meciurile din organizare proprie pe Stadionul „Parc”. Înscrierea echipei în Liga a V-a a atras nemulţumirea unora, iubitorii fotbalului din Caracal fiind nevoiţi să uite parcursul bun pe care FC Caracal l-a avut în sezonul anterior, când a încheiat pe locul al doilea în seria a III-a, jocurile din judeţ luând locul disputelor cu echipele ilfovene. Delegatul de la AS Romanaţi Caracal, Păun Oprea, spune că lotul echipei este format din foşti jucători de la Gloria Vişina şi Gloria Deveselu şi a anunţat obiectivul pe termen mediu.
„Lotul echipei noastre este format din jucători de la Gloria Vişina şi Gloria Deveselu, care nu s-au mai înscris, dar îl avem şi pe Raul Căprărescu, format la CSS Caracal. Am avut un parcurs bun până acum. În prima etapă am câştigat, cu scorul 10-1, cu Ştiinţa Cioflanu, în a doua etapă ne-am impus cu 3-0 cu Progresul Fărcaşele, iar duminică am învins, pe teren propriu, Victoria Cezieni, cu scorul 5-3, golurile noastre fiind marcate de Mihai Cârjan (de două ori), Iulian Şuican, Florin Zamfir şi Cosmin Ghiţă. La finele acestei ediţii de campionat, ne-am propus să ne înscriem în Liga a IV-a, iar în funcţie de ce fonduri vor fi în sezonul următor, ne dorim să trecem şi de baraj şi să evoluăm apoi în Liga a III-a, când se va implica şi Primăria Caracal”, a spus Păun Oprea.
Lotul echipei AS Romanaţi „AS Iancu Jianu” Caracal: Alin Dobriţa, Bogdan Iliescu - portari; Ionuţ Mihalache, Raul Căprărescu, Florin Dobriţa, Florin Zamfir, Gigel Cheznoiu, Cristian Doldurea, Laurenţiu Radu - fundaşi; Cosmin Nicolae, Alin Genes, Alin Rusănescu, Iulian Şuican, Marcel Opriş, Daniel Mincă, Robert Pancu, Daniel Doldurea - mijlocaşi; Marian Pred