Există pe faţa Pământului Românesc câteva localităţi „mirabile”. În cazul de faţă „mirabil” este mai presus decât banalizatul „admirabil”. Sunt aşezări – vetre de spiritualitate care au atins trepte anvergurale de performanţă culturală mult peste nivelul „oficial”. Una dintre aceste „oaze de românism” este şi Satul Biia din judeţul Alba.

Aşezat prin Destinul Neamului la o aruncătură de săgeată de municipiul Blaj („Mica Romă” a românilor transilvăneni), aproape de Pănade (satul lui Ion Brad şi al celorlalţi „brazi”!), Biia deţine recordul de a fi Cel mai Cultural Sat Românesc prin „instituţiile” sale de suflet. Deşi nu este centru de comună, Biia are bibliotecă şi centru de conferinţe, cămin cultural, muzeu sătesc, sediu propriu pentru Asociaţia „Fiii satului”. Acestea funcţionează la parametrii normalităţii şi dau un avânt cultural permanent.

S-au înregistrat şi câteva realizări absolut notabile.

S-a terminat Monumentul Eroilor (o cruce înaltă pe cea mai vizibilă „înălţime” locală de relief), s-a mutat Muzeul Satului, s-a modernizat Sala de sport şi festivităţi, s-a reînfiinţat Dispensarul Sătesc, s-a finalizat construcţia capelei din cimitir. Iar ca o încununare superbă, în fiecare an, Asociaţia editează „Cronica de la Biia”, o publicaţie excepţională, cu apariţie anuală, începând din 2007.

Dacă mai adăugăm aici activităţile desfăşurate de Şcoala cu clasele I-VIII „Gheorghe Dancu”, de Cercul ASTRA din Biia, de Biserica Ortodoxă, de Fundaţia „Ion Sălcudeanu” (fondatoarea Bibliotecii), de Grupul folcloric avem o imagine mai aproape de completitudine pentru un sat care a devenit datorită fiilor săi o OAZĂ ADEVĂRATĂ DE SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ.

P.S. Din Biia era şi regretatul Vasile Căpâlnean, fost ani buni director la Arhivele Naţionale Maramureş.

Există pe faţa Pământului Românesc câteva localităţi