Acum câțiva ani o mână de oameni urlau de bucurie că au pus mâna pe primul contract cu o mare companie, spunându-ne că acela este începutul morții presei și că viitorul este în blogging și în jurnalismul cetățenesc. Îhî. Dintre cei care se bucurau atunci de moartea presei și se și vedeau, în câțiva ani, milionari din blog, astăzi doar unul dau doi mai trăiesc exclusiv din banii pe care-i câștigă din blog. Poate nici măcar atât. Ceilalți au fost nevoiți să se reangajeze, să-și înființeze firme de consultanță sau mici regii media. Au coborât atât de mult prețurile publicității online, iar segmentul blog-urilor s-a aglomerat atât de mult, încât astăzi agențiile distribuie publicitatea sub formă de firimituri care să ajungă în cantități mici la cât mai multă lume. Presa încă n-a murit. Nu, nu se simte bine, dar n-a murit. Nici în România, nici în lume.
Când vorbim despre presă vorbim nu despre un suport, fie acesta fizic sau virtual, ci despre un mod de a practica o profesie. Un savoir-faire dezvoltat în peste 200 de ani. Nu ar fi nici o tragedie dacă meseria în sine ar dispărea, așa cum au dispărut multe alte meserii inutile, dar nu este cazul, deocamdată. Oamenii au nevoie de informație, din ce în ce mai mult, iar simulacrul de informație pe care îl primesc din surse neprofesioniste nu poate și nici nu va dura foarte mult.
Discuția ultimelor zile, în mediul online românesc, mi se pare a fi aceea despre noul jurnalism. Riseproject, un proiect confuz, cu finanțare incertă, se plasează, alături de Casajurnalistului, în fruntea teoretizării acestui „nou jurnalism“ pe tărâm românesc. Paul Radu, directorul Riseproject, a scris un text foarte apreciat pe Facebook, numit „Protestul care schimbă jurnalismul“. Textul se vrea mai degrabă un manifest, nu o constatare, și ne spune, cu o scriitură simplă, ușor exaltată, că protestele din România ultimelor zile vor
