Încă din primul moment în care s-a zvonit că Nadal “lucrează” la autobiografie, s-au ridicat ceva sprâncene. Aproape din momentul zero, lumea iubitorilor de tenis s-a împărțit între furioși (“Păi ce-i trebuie autobiografie la douășcinci de ani?”, “Nadal a mai găsit o vacă de muls”) și euforici (“E momentul lui, de ce nu?”, “In sfârșit, vom afla totul despre Rafa”).

Apariția pe Internet a copertei a încins și mai mult spiritele: coperta nu consta din nimic altceva decât un prim-plan mărit cu fața lui Nadal, în care este evidentă asimetria pronunțată a feței. Dacă te uiți la ea și nu ești de pe Planeta Tenis, nu te poți agăța de nimic care să te ajute să-ți dai seama care e povestea individului. Mr Nobody. Fanii au strâmbat imediat din nas, socotind-o ca fiind o fotografie ce nu îl pune deloc pe Rafa în valoare. De fapt, poza (care îi aparține lui Clive Brunskill, unul dintre fotografii predilecți ai lui Nadal) nu făcea decât să rezoneze cu ceea ce era în interior – portretizarea lui Rafa în termeni de tip normal, care își schimbă personalitatea odată ce pășește pe terenul de tenis. Este un detaliu semnificativ care, din păcate, s-a pierdut în ediția în limba română, care a optat pentru o copertă care ni-l arată pe Nadal în ipostaza sa convențională de jucător de tenis.

Dacă a coexistat un consens în mijlocul publicului referitor la carte, înainte de publicarea ei, a fost că Nadal a știut să își aleagă bine “scriitorul fantomă”, adică cel care urma să se facă una cu Rafa pentru a-i putea așterne pe hârtie cuvintele. CV-ul celui care era ghostwriter-ul lui Rafa, John Carlin, jurnalist și scriitor britanic, era impresionant. Cunoscuse deja succesul cu volumul care a stat la baza filmului Invictus. Mai mult, Carlin, invitat în zilele premergătoare lansării cărții la diferite show-uri televizate, a vorbit atât de expresiv despre Rafa încât nimeni nu s-a