"Azi avem o lege, care răspunde în mare parte solicitărilor noastre şi ne permite să lucrăm. Pentru că Parlamentul a reacţionat prompt la solicitarea noastră, am chemat liderii de grup din consiliul general al municipiului Bucureşti. I-am anunţat convocarea şedinţei de îndată pentru mâine, pentru anularea referendumului. Sper că legea să devină funcţională rapid. Să fie promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial, că să putem acţiona în baza ei. Oricum, de astăzi a crescut semnificativ capacitatea de capturare şi echipele acţionează în teren. Veţi primi informări periodice privind rezultatele acestor acţiuni complexe ", a precizat Oprescu în conferinţa de presă. Citeşte şi Eutanasierea câinilor fără stăpân, adoptată de Parlament. 226 de deputaţi au fost de acord. Zgonea: NU mai vreau câini pe străzi
---
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, face declaraţii la ora 18.30 despre referendumul privind câinii comunitari, conform unui comunicat al Primăriei Generale, remis redacţiei.
Oprescu a propus, săptămâna trecută, organizarea unui referendum în Bucureşti, în 6 octombrie, prin care oamenii să se pronunţe asupra eutanasierii câinilor comunitari.
"Azi avem o lege, care răspunde în mare parte solicitărilor noastre şi ne permite să lucrăm. Pentru că Parlamentul a reacţionat prompt la solicitarea noastră, am chemat liderii de grup din consiliul general al municipiului Bucureşti. I-am anunţat convocarea şedinţei de îndată pentru mâine, pentru anularea referendumului. Sper că legea să devină funcţională rapid. Să fie promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial, că să putem acţiona în baza ei. Oricum, de astăzi a crescut semnificativ capacitatea de capturare şi echipele acţionează în teren. Veţi primi informări periodice privind rezultatele acestor acţiuni complexe ", a pre