Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul IMUM, câştigat de statul român la Washington

Publicat in Observator de Constanta, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Decizie finală şi tardivă a Centrului internaţional de arbitraj comercial

De fabrica din Medgidia s-a ales, între timp, praful, deoarece a intrat în faliment, iar salariaţii au fost disponibilizaţi

După trei ani de procese şi bani grei cheltuiţi pe avocaţi, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a reuşit să câştige procesul intentat de turcii care au cumpărat IMUM Medgidia. Procesul a fost intentat la sfârşitul 2010, de către Omer Dede si Serdar Elhuseyni, după ce, cu un an înainte, AAAS (fostul AVAS) a reziliat contractul de privatizare al IMUM. Omer Dede si Serdar Elhuseyni au cumpărat un pachet de 69,99% acţiuni, deţinut de AVAS la S.C. IMUM SA Medgidia, societate al cărei obiect de activitate era fabricarea maşinilor agricole, la care se adaugă un procent de 13,38% acţiuni rezultate din conversia în acţiuni a datoriilor companiei la FDFEE Electrica Dobrogea. În urma unui control efectuat de reprezentanţii AVAS în perioada de monitorizare post- privatizare, s-a constatat nerespectarea de către cumpărători a obligaţiilor asumate prin contract.

AVAS a procedat, în septembrie 2009, la executarea garanţiei reale mobiliare constituite asupra pachetului de acţiuni înstrăinat, redevenind acţionarul societăţii, conform contractului. Omer Dede şi Serdar Elhuseyni au acuzat statul român că, prin măsurile întreprinse, AAAS şi, implicit, România a încălcat anumite prevederi ale Acordului privind Promovarea şi Protejarea Reciprocă a Investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia (Tratatul Bilateral între România şi Turcia). Prin urmare, aceştia au solicitat despăgubiri în valoare de 28,16 milioane euro şi 22.566 USD la ICSID pentru daunele produse. Curtea de arbitraj comercial de la

Washington a avut însă altă părere. Prin decizia arbitrală definitivă pronunţată în data de 5 septembrie, tribunalul arbitral ICSID a resp

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 48 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Directorul general al Hidroelectrica anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale / ”Cu siguranţă nu voi rezolva problema deficitului bugetar”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al Hidroelectrica, Kàroly Borbèly, anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale,chiar dacă acest lucru ”nu va rezo

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 39 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°