Ieri dimineaţă, în jurul orei 05.30, un jandarm aflat în timpul liber a prins în flagrant delict un tânăr care furase un capac metalic, de pe B-dul Independenţei. Jandarmul se ducea către serviciu, când, la un moment dat, l-a observat pe suspectul Mihai B., în vârstă de 21 ani, având bunul respectiv în mână. "După ce a procedat la oprirea imediată a persoanei în cauză, colegul nostru a sesizat o patrulă a Jandarmeriei Brăila, care a constatat că acel capac metalic provine de la căminul de apă situat în faţa unui imobil de pe B-dul Independenţei", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila. În cauză, membrii patrulei de jandarmerie au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, suspectul fiind predat lucrătorilor IPJ Brăila, în vederea continuării cercetărilor.