Elevii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara vor avea cursuri numai de dimineaţă. Acest lucru nu se va întâmpla din prima zi de şcoală, dar pe parcursul anului şcolar 2013-2014 se vor îndeplini condiţiile necesare pentru realizarea acestui lucru, promite primarul Nicolae Robu.
Duminică, 8 septembrie, primarul Robu, vicerimarul Diaconu, directorul Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) şi directoarea Liceului „Lenau” au vizitat o fostă hală RATT din Piaţa Mărăşti (Intrarea Doinei). Regia de transport are un proiect de amenajare a spaţiului pe structura de rezistenţă a fostei hale. Municipalitatea doreşte să preia proiectul şi să-i aducă unele modificari, pentru a realiza 12 săli de clasă.
„Noi ne propunem ca toate şcolile timişorene să poată lucra numai de dimineaţă. Credem că aşa-i normal pentru copii în primul şi în primul rând şi aşa s-ar face şcoală mai eficientă. Nu reuşim să facem asta din acest an şi probabil că la anumite şcoli nici pentru un an nu se va putea ca toţi elevii să înveţe numai de dimineaţă. La Lenau, unde sunt foarte multe clase, unde liceul este într-o creştere spectaculoasă în ceea ce priveşte numărul de elevi, am găsit două soluţii care pot rezolva acest deziderat al nostru. Pe de o parte, am amenajat săli de clasă într-o clădire cu funcţia de internat până acum, pentru că existau spaţii disponibile acolo, pe de altă parte vom realiza pe parcursul acestui an şcolar un număr mare de săli de clasă cu o geometrie ideală pentru exigenţele unei săli de clasă. Avem o fostă hală pentru care RATT a făcut un proiect de amenajare de spaţii cu diverse scopuri. Noi vom schimba destinaţia acelor spaţii, care urmau să fie realizate prin proiectul RATT, şi vom realiza săli de clasă. Nu se impus modificări în proiect, ci mici ajustări doar”, a declarat Robu.
Există deja o autorizaţie de construcţie şi nu t