Mulți tineri făgărășeni visează să devină mari fermieri, într-o bună zi. Vestea bună este că acest vis poate deveni realitate. Tinerii nu trebuie decât să aibă un teren în posesie și să își dorească să muncească la propria fermă. Acesta este propunerea Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Valea Sâmbetei. Grupul s-a întrunit astăzi la Viștea pentru a îi sfătui pe tinerii din zonă, care ar fi cea mai bună soluție, în cazul fiecăruia dintre ei, în vederea acccesării fondurilor europene.
Grupul de Acțiune Locală sau pe scurt GAL s-a constituit pentru a-i ajuta pe fermierii din Țara Făgărașului, dar și pe primari să acceseze fonduri europene mult mai ușor. Însă nu toți locuitorii zonei vor putea beneficia de consultanța grupului, ci doar nouă comune. Este vorba de Beclean, Cincu, Drăguș, Lisa , Sâmbăta, Șoarș, Ucea, Viștea și Voila. Întâlnirea care a avut loc astăzi la Căminul Cultural din Viștea de Jos, a avut ca obiectiv în special proiectele nerambursabile pe care tinerii până în 40 de ani le pot accesa cu eforturi financiare minime din partea lor.
Așa că cei interesați nu trebuie decât să aibă un teren în proprietate sau în arendă și să dorească să își facă o microfermă sau să cultive pe acel teren. Ei pot obține zeci de mii de euro care pot fi cheltuiți de la cumpărarea utilajelor necesare până la decontarea motorinei.
Planuri își fac și primarii care sunt sprijiniți de Grupul de Acțiune Locală. Ei s-au gândit deja pe ce măsură vor să fie ajutați să întocmească proiecte astfel încât să ajungă în comunele lor cât mai mulți bani europeni.
Gal Microregiunea Valea Sâmbetei a lansat trei măsuri. Este vorba de măsura 3.2.2 pentru activități sociale și culturale în mediul rural, măsura 3.1.3 pentru încurajarea turismului în mediul rural și 3.1.2 pentru măsuri nonagricole în mediul rural. Aceste măsuri sunt deschise iar reprezentanți