Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia ar putea dezvolta un model de clasă mică

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 10 septembrie 2013 ·

Dacia ar putea deschide o nouă fabrică dacă vânzările continuă să crească şi ar putea lua în calcul dezvoltarea unui model din clasa mică, de oraş, în timp ce o maşină sport nu intră în vederile producătorului auto, scrie revista britanică Autocar. Fabrica din România a Dacia funcţionează la capacitate maximă, iar operaţiunile din India şi Maroc se extind rapid. Dacia ar putea avea nevoie în cele din urmă de o nouă fabrică dacă va continua să crească, a admis directorul de marcă al Dacia, Rafael Treguer, într-un interviu acordat Autocar la salonul auto de la Frankfurt. „În viitorul apropiat va trebui să vedem unde ne situăm”, a declarat directorul de marcă al Dacia. Dacia își va dezvolta gama de modele Dacia se va concentra pe gama actuală de modele, înainte de a lansa altele noi, a spus el. După ce a introdus şase modele noi în 2012 şi alte noutăţi în acest an, Dacia, deţinută de grupul francez Renault, "trebuie să lucreze cu această gamă pentru a creşte vânzările şi notorietatea", a adăugat Treguer. „Sigur că pe viitor vom dezvolta noi produse, însă doar pe segmentul de serie. (...) Nu vom dezvolta niciodată un produs de nişă”, a declarat el, respingând astfel speculaţiile că ar putea fi pregătită o maşină Dacia dezvoltată de divizia Renaultsport sau chiar un model sport Dacia, notează Autocar. Un posibil viitor model ar putea fi o maşină de oraş Dacia, însă o astfel de maşină ar însemna o abatere de la strategia brandului de a folosi o platformă comună pentru modelele sale. „Este un poate în privinţa unei maşini de clasă mică, dar este prea devreme să ne pronunţăm şi în mod cert nu a fost luată nicio decizie”, a spus oficialul Dacia. Notorietate sporită pentru Dacia În schimb, Dacia îşi concentrează eforturile pe creşterea notorităţii brandului pentru a menţine creşterea constantă a ultimilor nouă ani de la lansarea în Europa în 2004. „Brandul are încă o notorieta

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 47 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 21 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 48 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 28 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°