Teleguvernarea începe să-şi piardă suflul, iar USL ar trebui să se pregătească să dea piept cu realitatea.
Două tsunamiuri au lovit USL şi pe drăguţul lor de independent vopsit Oprescu: Roşia Montană şi maidanezii. Nu inflaţia, nu şomajul, nu cacealmaua măririi pensiilor şi a salariilor, nu privatizarea dubioasă a CFR Marfă, făţărnicia promisiunilor electorale sau tentativa de siluire a echilibrului puterilor în stat prin modificarea Constituţiei, ci două subiecte care ţin de civism şi emoţional şi în faţa cărora oamenii au avut revelaţia dimensiunii incompetenţei, minciunii, corupţiei şi cinismului administraţiei. Adică, nu buzunarul şi foamea, ca până acum, i-a scos în stradă (singura excepţie de la regulă fiind subiectul Arafat, ulterior confiscat politic) şi i-a nemulţumit. E vorba, până la urmă, de două crime, una la propriu, a copilului omorât de câini, cealaltă, posibilă, ecologică. Ambele au retrezit o societate anesteziată de manipulările televiziunilor şi ale politicienilor, devenită imună la orice derapaj democratic, încălcare a legii sau hoţie şi care votează de ani buni doar negativ.
Puşi în situaţii-limită, oamenii au reacţionat furibund în cazul câinilor, cerând eutanasierea la pachet cu demisia primarului Oprescu. Deşi divizaţi în ce priveşte soluţia, îi uneşte pentru prima oară conştiinţa faptului că adevăratul vinovat - administratorul Bucureştiului - trebuie făcut să plătească. Că nerespectarea promisiunilor electorale, minciuna şi sfidarea au, iată, consecinţe dramatice. Desigur, se poate contraargumenta că este vorba despre sindromul ţapului ispăşitor, că bucureştenii încearcă astfel să-şi acopere propria vinovăţie în moartea copilului. Că, pe fond, sunt în egală măsură culpabili pentru indolenţa şi nesimţirea de care au dat dovadă. Într-un fel, aşa şi este, am mai spus-o, nimeni nu
