Declaraţia lui Crin Antonescu prin care se erijează în lider al opoziţiei i-a iritat foarte tare pe primarii PSD din Gorj. Aceştia anunţă că nu vor face campanie pentru şeful liberalilor, spunând că vor insista pentru ca Partidul Social Democrat să aibă candidat propriu la prezindenţiale. Primarii PSD din Gorj sunt convinşi că Antonescu va face gafe mult mai mari în condiţiile în care va ajunge preşedintele ţării.
Crin Antonescu, preşedintele Senatului, a făcut o gafă de proporţii prin care i-a revoltat extrem de tare pe partenerii din USL. Prezent în emisiunea Kilometrul 0, la Digi24 şi întrebat, în direct, de moderator „cine este astăzi liderul opoziţiei”, în cadrul rubricii „Test de sinceritate”, Crin Antonescu a dat un răspuns neaşteptat: „Cred că tot eu. Dar opoziţia nu e la guvern, opoziţia e la putere.” Reluând ulterior subiectul, el a continuat: „Nu suntem la putere. Mă refer la mine şi la PNL. Suntem la guvernare, suntem într-o majoritate parlamentară, dar nu suntem la putere. Mă refer la mine şi la PNL cel puţin. E valabil şi pentru alţii, dar mă rog...”, a spus preşedintele liberal.
„PSD trebuie să aibă candidat propriu”
După această declaraţie primarii PSD din Gorj spun că nu vor face, sub nici o formă, campanie pentru Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale. Victor Geogia, primarul de la Bengeşti Ciocadia, a precizat că va insista pe lângă liderii PSD ca să aibă candidat propriu la prezidenţiale. „Cred că domnul Antonescu a uitat că PNL, PSD şi PC sunt într-o coaliţie ce se cheamă USL. Dânsul trebuia să se gândească la faptul că este propus de USL pentru a candida la prezidenţiale. Mă surprinde declaraţia domnului Antonescu şi cred că PSD ar trebui să ia act de această declaraţie şi să se gândească să meargă cu un candidat propriu la prezidenţiale. L-am stimat foarte mult pe domnul Antonescu, dar după această declaraţie mi-am sch