* Un număr de aproape 6.000 de beneficiari așteaptă produsele alimentare
Tulcenii care au dreptul de a primi aceste ajutoare europene trebuie să știe că sediul cantinei sociale (locul de unde își vor ridica produsele) s-a mutat: beneficiarii sunt așteptați, așadar, pe strada Viticulturii, numărul 8, nu în cartierul Vest (acolo unde era până acum câteva luni).
Pentru a primi ajutorul, cei care se încadrează trebuie să aibă neapărat la ei buletinul de identitate.
„Nu știm exact în ce zi vor ajunge primele produse la Tulcea, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni. Noi am preluat deja baza de date cu beneficiarii, iar la Tulcea avem aproape 6.000 de persoane care au dreptul să primească acest ajutor“, a declarat Șetfana Zibileanu, directorul Direcției de Asistență și Protecție Socială, din cadrul administrației publice locale.