Născută printr-o minune şi cocoţată pe vârful unui Deal, Mănăstirea Rohia a devenit un fel de „Munte Athos” al Maramureşului. Un loc în care oamenii se simt mai aproape de Dumnezeu, dar mai ales un loc în care cred că minunile sunt posibile pentru oricine, pentru că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. GAZETA de Maramureş vă prezintă în exclusivitate povestea unei tinere suspecte de leucemie care s-a vindecat la Rohia şi de boala trupească, dar şi de cea sufletească. O poveste despre minuni, credinţă şi nădejde. Încă o poveste despre Rohia, locul care sfinţeşte oameni şi locul în care credinţa, care a mutat munţii pentru a face loc unei mănăstiri, face totul posibil.

Cocoţată în vârful unui Deal, ca o cetate de pază a Maramureşului, şi ascunsă în păduri, asemeni unei comori care trebuie căutată şi descoperită, Mănăstirea Rohia este sufletul ortodoxiei şi monahismului maramureşean. Aici s-a călugărit şi a trăit peste trei decenii Î.P.S. Justinian, aici s-a născut duhovniceşte şi a murit trupeşte Părintele Nicolae Steinhardt, la fel şi arhimandritul Serafim Man, aici s-a călugărit P.S. Justin etc. Numai că toţi marii duhovnici spun că la Rohia nu numai omul sfinţeşte locul. Ci şi locul sfinţeşte omul. Un loc cu un farmec aparte, în care oamenii se simt mai aproape de Dumnezeu şi în care minunile fac parte din normalitate.

De fapt, aici, totul, de la începuturile mănăstirii, la efortul supraomenesc de a zidi în piatră şi munţi o astfel de bijuterie arhitecturală, arată că lui Dumnezeu şi oamenilor care cred în El toate le sunt cu putinţă.

Începuturile mănăstirii sunt legate de persoana preotului ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul de la poalele Dealului Viei - Rohia, deal pe care se găseşte aşezată mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuţa, pe care a pierdut-o, fiind