Jurnal tv, 23:10, duminică, 8 septembrie. Pe B1 TV, Banciu şi o fereastră cu un mic direct. Pe Antena 3 e reclamă. După care reîncepe corul de denigrări la adresa manifestanţilor cu Ciuvică în cap de pluton. Pe RTV sunt accidente în serie şi întâmplări cu cetăţeni rromi (televiziune pro RGMC pe faţă şi pe spate, deci ştim poziţia fermă a SRI-ului). Pe TVR1 este film.
Protestarii - de vis. Jandarmii - impecabili. Presa - jalnică. Clasa politică - udă
Pe Realitatea TV direct din Piaţa Universităţii. Se lamentează o fată în direct că nimeni nu vrea să-i explice de ce scrie pe banner: „Presa română!? / Plină de minciună!”. Nimeni nu vrea să vorbească cu ea. Naşul Tv face duplex din Piaţa Revoluţiei cu Monica Macovei, Cartianu şi alţi macovişti. Atmosfera este revoluţionară, secţia Republica din Ploieşti...Daniele Nane din sală pune suflet contra. Cartianu înjură şi dă şpiţuri în fund actualului guvern cu vocea ridicată teatral ca un activist bolşevic dat jos de pe Potemkin. Cuvinte mari: trădare, interes naţional. Caragiale, secţia Pampon, curat/murdar. Antena 3 dă şi ea din Piaţă pentru că toţi ceilalţi o fac.. Badea nu mai înjură manifestanţii. L-au pus pe gânduri. E aproape tandru şi pierit.
De fapt, renaşte Piaţa Universităţii! Nimeni nu scrie asta pe vreo burtieră! Dacă protestul avea loc în Piaţa Crângaşi sau cartierul Manastur, protestul ar fi fost ignorat. Dar este acolo unde cad dictatorii şi guvernele: în Piaţa Universităţii! E în Cluj, e în Timisoara, e în Iasi, e la Paris, e la Bruxelles, e la Barcelona, e pe Himalaya,e în Mongolia, e peste tot! Aceasta nu se mai poate ignora, oricâte clauze ai avea în contractul cu RMGC! Dacă în '89 erau „huligani şi agenturi”, iar în iunie '90 erau „golanii şi legionarii plătiţi de partidele istorice cu dolari traşi la xerox, zahăr şi ulei" - dar cu folk-balcon şi adeziun