Ideea workshop-ului de compoziţie în cadrul Festivalului „Enescu“ este excelentă, şi cred că i-ar fi plăcut şi lui Enescu, cunoscut pentru generozitatea cu care ajuta tinerii compozitori talentaţi.
George Enescu acorda tinerilor burse din banii săi sau îi susţinea plătindu-le şcolarizarea atunci
când părinţii acestora nu-şi permiteau s-o facă.
Iniţiat firav, de curând, Atelierul componistic din cadrul Festivalului „George Enescu“ a căpătat amploare şi a constituit o zonă de interes deosebită pentru un public foarte divers. Studenţi, profesori, melomani, comentatori muzicali, în presa vorbită sau scrisă, au fost prezenţi la conferinţele, concertele şi discuţiile organizate în acest cadru la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, care a asigurat logistica, aparatura şi sălile unde s-au desfăşurat manifestările workshop-ului. Organizarea Atelierului a fost coordonată de Cristina Uruc, tânără compozitoare şi totodată o abilă, plăcută şi eficientă prezenţă administrativă.
Aplombul lui Bebeşelea
Conferinţele au fost susţinute de către compozitori consacraţi – buştenii din titlu –, care şi-au susţinut într-un mod personal şi autentic convingerile estetice, şi-au împărtăşit experienţele creatoare şi au dezvăluit câte ceva din misterele tehnice şi expresive ale propriilor opusuri: Cornel Ţăranu, Thierry Huillet, Michael Hersch, Dan Dediu, Octavian Nemescu, Gabriel Iranyi, Jörg Widmann, Peter Ruzicka. Adevărate imersiuni în laboratorul componistic sau în ideatica subiacentă au fost înfăţişate astfel unui public receptiv, care a avut ocazia de a pune întrebări compozitorilor sus-menţionaţi şi de a dialoga cu aceştia.
Pe lângă conferinţe, Atelierul s-a concentrat asupra celor două concerte susţinute de ansamblul IConArts dirijat de Gabriel Bebeşelea, concerte ce au adus în prim-plan