Deocamdată, proiectul de exploatare prin cianurare a aurului de la Roşia Montană pare ieşit din actualitate.

Spun “pare” pentru că în România nu e imposibil ca, atunci când atenţia publicului va fi aţipită, să se mai schimbe câteva virgule, să se adauge un gard împrejmuitor iazului de decantare şi astfel să apară un nou proiect (şi ăsta a fost altul decât cel de anul trecut, nu?), care să primească avizul de mediu. Oricum, faptul că liderii coaliţiei de guvernământ au fost obligaţi să ţină cont de protestele din stradă este o victorie de necontestat a zecilor de mii de oameni care au renunţat la comodul rol de spectator al vieţii politice. Participanţii la proteste au ieşit din apatia care a dominat societatea civilă în ultimii ani şi au decis că în lipsa implicării nu poate fi vorba despre schimbare în bine.

Din punctul meu de vedere, este o victorie a democraţiei. Pentru că guvernanţii au primit un semnal clar că nu se mai poate guverna prin ignorarea cinică a celor guvernaţi. Cetăţenii au dreptul, şi trebuie, să fie ascultaţi tot timpul, nu doar cu ocazia scrutinelor electorale. Decizia de respingere a proiectului de lege a fost luată de către premier “cu sula-n coaste”, sub presiunea străzii – îl citez pe mai vârstnicul său coleg de partid. Într-o democraţie normală, poate n-ar trebui să se întâmple aşa. Probabil, rolul elitelor politice e să-şi asume proiecte şi decizii, uneori împotriva opiniei publice. Numai că, din păcate, liderii noştri politici nu prea au dovedit că sunt capabili să adopte proiecte coerente, darămite să le mai pună în aplicare! Cazul domnului Ponta, care, sfâşiat între Dr. Jekyll şi Mr. Hyde, promovează proiectul, dar ar vota împotriva lui, e grăitor.

Academicianul Răzvan Theodorescu se teme de o alunecare spre extremism: “Este un început periculos, foarte periculos, de mişcare antisistem. […] Esenţa democraţiei adevărat